Ajutor in cazul infecţiilor tractului urinar

Descoperă eWalmark cel mai simplu magazin de la Walmark

Infecţiile tractului urinar (prescurtate I.T.U.) sunt afecţiuni neplăcute, care chinuie atât femeile, cât şi bărbaţii. Merişorul ajută la prevenirea infecţiilor urinare şi la ameliorarea lor, fiind o bogată sursă de bioflavonoide, compuşi fenolici şi alte substanţe naturale.

Cum se manifestă infecţiile căilor urinare

Pentru aceste boli sunt caracteristice următoarele simptome: nevoia de a urina frecvent – în inflamaţiile acute, la intervale de 10 până la 20 de minute – şi micţiunea dureroasă. Creşterea frecvenţei urinărilor este însoţită de apariţia unei senzaţii dureroase, care se calmează la câteva secunde (sau chiar minute) după micţiune. Uneori, în cazul inflamaţiilor acute, pacientul se plânge de micţiuni imperioase ce duc aproape la incontinenţă vezicală – pierderea involuntară de urină. Urina este tulbure, adesea de culoare sângerie.

În ce constă tratamentul?

La episoadele infecţioase acute este importantă administrarea la timp a antibioticelor. Pentru a alege medicamentul potrivit, în primul rând trebuie să se facă diferenţa între infecţiile complicate şi cele necomplicate, la fel ca şi recunoaşterea bolii – afecţiune a căilor urinare inferioare sau infecţie la nivelul rinichilor. În cazul tratării I.T.U. necomplicate ce afectează căile urinare inferioare, preferăm un tratament antibiotic de scurtă durată. O serie de studii clinice au demonstrat că tratarea cu aşa-zisa „doză unică“ sau „tratamentul de o zi“, protejează mai puţin împotriva manifestărilor repetate de I.T.U.

Ne pot ajuta suplimenţii nutriţionali – cum ar fi, de exemplu, Urinal?

Pe piaţa farmaceutică se găsesc foarte multe preparate care folosesc capacitatea unor substanţe naturale de a împiedica aderenţa unor bacterii patogene (mai ales a Escherichiei coli) de epiteliul mucoasei căilor urinare. Aceste suplimente pot fi folosite în prevenirea infecţiilor căilor urinare. (Dr. Peter Kaplán, Spitalul Clinic de Urologie, Praga)

Doza pentru prevenirea I.T.U. este de 1-2 capsule zilnic, în cazul infecţiilor acute poate creşte până la 6 capsule pe zi.

Când şi cui ajută Urinal ?

- în caz de inflamaţii repetate ale căilor urinare;
- ca ajutor în infecţiile urinare acute (în paralel cu antibioticele);
- ca ajutor în inflamaţiile cronice ale căilor urinare;
- pacienţilor cu incontinenţă urinară, celor cu sondă, sau cu boli anterioare ale rinichilor.

Avantajele Urinal

- scade riscul de apariţie a infecţiilor urinare;
- nu produce rezistenţă la tratament nici măcar după administrarea de lungă durată;
- riscul apariţiei reacţiilor alergice la merişor este minim;
- conţine substanţe naturale, fără efecte adverse;
- poate fi administat în paralel cu antibioticele;
- poate fi administat în timpul sarcinii şi al alăptării.

Urinal

Capsulele de Urinal conţin o substanţă activă numită NutriCranTM – concentrat uscat de suc din fructe de merişor (Vaccinium macrocarpon), care acţionează favorabil asupra activităţii aparatului urinar. Merişoarele sunt o importantă sursă de bioflavonoide, compuşi fenolici şi alte substanţe naturale cu efect favorabil asupra sănătăţii omului. Substanţele active din merişor ajută la împiedicarea aderării bacteriilor patogene de pereţii uretrei şi ai vezicii urinare (Escherichia coli este cauza apariţiei a 85 % din totalul infecţiilor urinare). Administrarea zilnică acţionează favorabil prin scăderea riscului de apariţie a infecţiilor urinare recidivante.

Ambalaj economic cu 60 capsule, cu o nouă formulă

Capsulele de Urinal conţin un ingredient activ important numit NutriCran™ (concentrat uscat din suc de merişor - Vaccinium macrocarpon), care are o influenţă benefică asupra funcţionării tractului urinar. NutriCran™ conţinut în Urinal reprezintă o sursă bogată de bioflavonoide, complecşi fenolici şi alte substanţe naturale, cu efecte pozitive asupra sănătăţii umane. În plus, extractul de merişor conţine şi vitaminele C, B1, B2, P, pectine, celuloză, carbohidraţi, calciu, magneziu, fosfor, potasiu, precum şi acizii citric, chininic, malic şi benzoic.

Inapoi la articole

Sfatul specialistului
Urinal de la Idelyn
Numarul 1 in Romania pe piata suplimentelor alimentare destinate ingrijirii tractului urinar/prevenirii si tratarii infectiilor urinare

Comenzi și sfaturi la 0800 800 279 (apel gratuit)
sau 021 211 2134 (tarif normal)